Bazarul din Kosiv este ca politica şi dragostea în acelaşi timp, deoarece fiecare om care a auzit de el are o idee despre idealul său, dar, de asemenea, poate argumenta cum ar trebui să fie.

Bazarul din Kosiv este o legendă vie. Este ca o vedetă rock, care este preţuită, pe care lumea o preaslăveşte, dar căreia de mulţi ani i se prezice sfârşitul carierei şi uitarea. De exemplu, cele mai bune zile ale sale au apus demult, aşa că este timpul să fie unit, dar să nu facă un turneu de rămas bun mai bine de un deceniu, precum Scorpions sau, Doamne iartă-mă, Mihai Poplavski.

Dar sfârşitul epocii bazarului din Kosiv, desigur, nimeni nu şi-l doreşte. Deoarece acesta este mai mult decât un loc. Este mai mult decât timpul. Este mai mult decât să întâmpini zorii zilei de sâmbătă între o mulţime de oameni. Acesta este o intersecţie. O intersecţie de aur: artisticul şi laicul, tradiţionalul şi munca manuală, kitch-ul şi originalul, obiecte huţule şi chinezării, suveniruri-de masă şi personalizate, înşelăciune şi târguială. Şi această intersecţie este aşa de perfectă, întreţinută de o mână uşoară şi pricepută, că aceste lucruri, care deseori se exclud reciproc, nu doar că nu se încurcă unul pe celălalt, dar se şi completează reciproc într-un mod armonios, contrastând între ele şi sprijinindu-se.

„Bazarul nu mai e la fel. Mai înainte era…”, – se poate auzi în mijlocul pieţii. Şi sub acel „înainte” fiecare înţelege după măsura lui. Fiecare după cum a trăit sau a auzit. Şi acest sacru „înainte” se întinde până la Austro-Ungaria şi până la sovieticii târzii. Şi dacă în primul caz este mai degrabă o chestiune de dimensiune, în cel de-al doilea caz este vorba despre oportunități, adică despre bunuri rare şi exotice din ţările din tabăra socialistă, despre specula pe fondul unei lipse de toate.

Dar, precum orice nostalgie, tristeţea după paradisul bazarului pierdut nu este lipsită de diminuări şi exagerări. Deşi, dacă te uiţi la imaginile fotografului Henric Poddembski, făcute între anii 1936-1938, atunci mulţimea de oameni este impresionantă. Impresionează nu numai prin numărul său, ci şi prin varietate. Carusel prin mulţime. Grupuri de oameni mai mari sau mai mici care se adună în oraş din munţi şi văi. Cât de festiv sunt îmbrăcaţi, iar unii sunt şi desculţi, dar pe toţi îi leagă acelaşi ţel: le trebuie bazarul, deci se observă cum întregul Kosiv se transformă într-o piaţă masivă.

Da, acum nu există o aşa dimensiune. Nu există negoţ interetnic şi coloritul specific. Nu sunt oaspeţi din diverse locuri ale Imperiului Habsburgic şi din Polonia interbelică, care veneau aici în vacanţe (deşi oaspeţi din diverse ţări se mai nimeresc). Nu mai e acelaşi exotism. Nu mai există un început aşa de timpuriu sau târziu al acţiunii. Nu mai sunt minunăţii de bunuri coloniale, mai exact – bunuri există, dar nu mai fac acea impresie de minunăţii. Nu mai există acea încântare copilărească, experimentată de oamenii care au văzut sau au putut îmbrăţişa cu toate simţurile scorţişoara sau parfumurile.

Bazarul din Kosiv este umplut de dorinţa de a transmite frumuseţea pe care meşterii locali o contemplă zilnic. Prin creaţiile lor, doresc să o ducă la înălţimea munţilor şi chiar mai sus, astfel încât acele lucrări să poată traversa cu cumpărătorii lor călători dealurile şi să spună despre măreţia Huţuliei de cealaltă parte. Iar bazarul din Kosiv unde vin artiştii şi turiştii este punctul în care oamenii pot obţine astfel de artefacte. Dar nu e vorba doar de a achiziţiona ceva, dar şi despre şansa unică de a discuta chiar cu meşterii locali, cu artiştii cu expoziţii deschise. Pentru a înţelege şi a simţi puterea deplină a ceea ce ai în mână. Pentru ca atunci când te întorci acasă, să vezi în acel obiect nu numai un suvenir de la o excursie montană, dar să şi simţi priceperea şi puterea creatoare a artistului sau a artistei, care a creat acea minunăţie. Să-ţi aminteşti zâmbetul sau vorba lor, cu care au urat noroc clienţilor.

Legendara trupă locală rock „Huţulii” are piesa „Afinele”, dedicată acestui topos important pentru oamenii din Kosiv:

Şi nu contează dacă bazarul este sâmbăta sau duminica, cum era înainte. Oare se vând cizme armeneşti sau ciocolată din Italia? Nu contează că multe dintre aceste bunuri pot fi cumpărate chiar şi de la meşterii locali, nu doar de la revânzătorii din Iaremce sau Lviv, ci şi de pe internet, cu livrare la domiciliu.

Se schimbă ziua bazarului, se schimbă şi oamenii şi ora începerii, dar bazarul din Kosiv este ca un spaţiu cosmic, ca un punct de intersecţie a energiei artistice şi a energiei comerciale, rămâne neschimbat. Atâta timp cât nu se risipeşte înainte de prânz, ca o adevărată legendă. Se retrage doar pentru a se întoarce împreună cu ceaţa pe ţărmurile râului Rebneţia, în zorii următoarei zile de sâmbătă.

Cu toate acestea, este important că există. Este important de ştiut că a trecut nu un singur război şi nu o singură guvernare, chiar şi cu pauze temporare. Este important de ştiut că undeva, printre munţi, există această insulă a stabilităţii. Acest vârtej al frumuseţii. Împletirea prostului gust cu bunul gust. Că se poate, aşa cum cântă „Huţulii”, să vii în Kosiv şi în zori să te afli între această mare de diverse magazine. Şi să găseşti tot ceea ce ai nevoie.

Da, nu mai e gloria de altădată, ca în timpul Austro-Ungariei sau în perioada interbelică. Dar nu putem întoarce trecutul. Deşi se poate cumpăra puţin din trecut. Şi ceva pentru viitor. Chiar acolo, în piaţa din Kosiv.

Da, nu mai e aceeaşi gamă variată de altădată. Poţi să cumperi doar caş, cămăşi brodate, capre, ciuperci uscate, raţe, covoare, chifle pentru slăbit, coliere, pisici, cuverturi de pat, lichioruri, piese de schimb, drâmbe, câini, coşuri, zgarde, sfeşnice, guzle, coşuri de pâine, oi, şosete, ulcioare, clopote, genţi de piele, căluţi din caş şi domestici, trâmbiţe, batiste, baticuri, opinci, fluiere, pieptare, farfurii, vin, cireşe. Şi încă alte zeci de produse. Pentru toate cazurile de viaţă şi moarte, căci aşa cum poţi alege un cadou pentru botez, aşa poţi cumpăra acolo şi pietre funerare şi sicrie.