fbpx
Trăieşte (cu) Arta

Articole

Snoavele lui Dumitru Holdiş

Casa de lemn a domnului Dumitru Holdiş din cătunul Pentaia din Poienile de sub Munte, Maramureş a ajuns gazda a numeroase obiecte tradiţionale pe care domnul Dumitru le-a adunat de-a lungul anilor de la localnici. Îşi doreşte foarte mult ca aceste obiecte să-şi găsească cândva locul într-un muzeu şi poate, cândva, chiar această casă va adăposti unul. A fost bibliotecar şi director de cămin cultural, iar istoria locală l-a fascinat mereu. Prin poziţiile ocupate, domnul Dumitru Holdiş a avut ocazia să cerceteze mai mult, în primul rând datorită localnicilor, al oamenilor mai în vârstă cu care a apucat să povestească despre vremuri de demult. Şi aşa a ajuns să adune şi o colecţie impresionantă de poveşti, snoave, legende şi alte întâmplări care sunt, de fapt, dovezi ale credinţelor populare, ale istoriei oamenilor din aceste locuri.

Conexiunea cu Dumnezeu prin muzică

Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament muzica liturgică a însemnat conexiunea cu Dumnezeu. Slujba liturgică este concepută şi construită ca să aibă cursivitate şi frumuseţe. Pe lângă rolul bine definit al preotului, care este intermediar între cer şi pământ, care coboară prin rugăciune şi cântare harul lui Dumnezeu în viaţa credincioşilor, un pilon important sunt şi cântăreţii de muzică bisericească. Doamna Veronica Rahovan înţelege foarte bine acest lucru, tocmai de aceea se preocupă în mod deosebit de studierea sensului sau sensurilor mesajului textului liturgic, ca să-l îmbrace în haina frumoasă a muzicii, să-l facă astfel mai clar şi să-l canalizeze spre mintea şi inima credincioşilor dornici de înţelegere.

Ştergarele şi feţele de masă ale Mariei Ţofei din cătunul Soloteani din Poieni

Sunetul războiului de ţesut o linişteşte, iar munca în sine o relaxează. Doamna Maria Ţofei este una din meşterele ţesutului de demult din cătunul Soloteani din Poienile de sub Munte. A învăţat de mică, aşa cum era obiceiul în zonă şi ţese cu mult drag. Ne arată nişte feţe de masă şi ştergare, pe care tocmai le-a terminat. Sunt foarte cerute în ultima perioadă şi este plăcut surprinsă de succesul lor. Doamna Maria a învăţat tehnicile de ţesut pe parcursul anilor, iar modelele pe care le foloseşte sunt preluate de la alte meştere, din ceea ce era şi este specific zonei.

Ivan Holdiş şi pasiunea sa de a meşteri orice avea nevoie în gospodărie

Ivan Holdiş locuieşte în cătunul Soloteani, care aparţine de Poienile de sub Munte, cea mai mare localitate de etnici ucraineni din România. Un ucrainean huţul care a învăţat totul de unul singur. Din curiozitate şi pasiune. Dacă îi plăcea ceva, trebuia neapărat să înveţe. Talentul lui pentru meşterit, inventat, adaptat orice, în funcţie de nevoi, este ceva natural. Îi place să-şi facă el ceea ce îi trebuie. Să nu ceară de la alţii, ci alţii să ceară de la el. Se uita cum se face sau lua la analizat acel obiect şi încerca să facă şi el. Până când reuşea. Nu exista că nu se poate.

Poveştile şi istoria din cântecele tradiţionale culese şi interpretate de Mihaela Miculaiciuc din Ruscova

O vastă gamă de sentimente, trăiri şi poveşti se pot depista în cântecele tradiţionale de pe Valea Ruscovei. Indiferent de eveniment, anotimp, ocupaţie, bucurie sau necaz, în cântece se regăsesc toate aceste teme. Ca peste tot, creaţia populară nu a stagnat şi nici nu va stagna niciodată, indiferent de condiţiile istorice, sociale sau economice şi ajută la o mai bună cunoaştere a unei comunităţi. Iar cântecul popular face parte din această arhivă preţioasă. Mihaela Miculaiciuc din localitatea Ruscova, judeţul Maramureş este foarte conştientă de aceasta. De aceea, încearcă ca prin activitatea sa pe plan cultural, dar şi datorită talentului ei muzical, să adune şi să ducă mai departe cântecele tradiţionale.

Ileana Popovici: “Mâncarea din munţi este cea mai gustoasă!”

Dacă treci pe la doamna Ileana Popovici din Repedea, nu ai cum să pleci neospătat. Îi place să gătească, iar diversitatea de mâncăruri pe care ţi le propune te pune în încurcătură. Ai vrea să guşti din fiecare. Numai să poţi duce atât. De data aceasta, căutările noastre sunt legate de bucătăria tradiţonală a ucrainenilor huţuli de pe aceste meleaguri maramureşene. Preparatele culinare pregătite de doamna Ileana sunt gustoase şi, în mare parte, cu ingrediente din gospodăria proprie. Pâine de casă, sarmale, mămăligă pe cartofi, macianka, brânză de vacă şi de oaie, lapte acru făcut în cofă, slănină şi legume din grădină şi lista continuă. Iar la desert avem şi cozonac şi fanke.

Fierarul Vasile Covaci şi al său meşteşug uitat de vremuri

Cândva, Vasile Covaci din Repedea era singurul meşteşugar fierar din zona Valea Ruscovei, Maramureş care ştia să facă de toate: unelte pentru muncile agricole din gospodării (cioflâncuri, potcoave, topoare, coase, seceri, hârleţi, sape), obiecte de uz casnic (lacăte, chei, cuie, mânere de uşi) şi orice alte ustensile şi utilaje pentru gospodării. Îl ştia şi îl căuta foarte multă lume. Mereu avea de lucru şi de multe ori răzbea din greu, căci nu avea ajutor. Singurul ajutor constant era soţia lui, doamna Parasca, care putea însă să facă doar o parte din muncă.

Dumitru Coreniuc: o viaţă dedicată rădăcinilor huţule

A fost primar, director de şcoală, profesor, antrenor de atletism, iar talentul pentru scris şi l-a descoperit destul de târziu. Dumitru Coreniuc din Bistra, Maramureş a ajuns pentru prima oară în Ucraina în 1993, cu ocazia primului congres internaţional al huţulilor. Acela a fost momentul când s-a îndrăgostit de regiunea Huţulşcina. A fost mirat de asemănările cu huţulii lui din Bistra şi aşa a început să cerceteze mai mult. S-a mirat de bogăţia folclorului local, pe care a început să-l culeagă, să-l prelucreze şi să-l promoveze. Aşa s-au născut şi poeziile sale umoristice, inspirate în mod deosebit din poveştile consătenilor săi, din viaţa acestora, dar nu numai.

Limba huţulă sau graiul huţul: explică cercetătorii

Pentru o persoană care vine în regiunea Huţulşcina, limba locală poate părea neobişnuită şi chiar greu de înţeles. Există dialectul huţul şi în ce fel diferă acesta de limba literară? Halena Greciuk din Verhovena, care a compilat un dicționar de dialecte huţule, etnograful și poetul Vasile Zelenciuk din Krevorivna și Tatiana Yastremska, doctor în științe filologice la Institutul de studii ucrainene Ivan Krepiakeveci, povestesc mai multe despre asta.

“Gazda de stână” şi povestea despre păstori din Repedea

În localităţile de etnici ucraineni din zona Valea Ruscovei creşterea animalelor şi muncile agricole au fost printre preocupările principale ale oamenilor. De altfel, păstoritul din această zonă a fost o ocupaţie de vază, deoarece erau mulţi oameni care aveau animale. Stânele erau pline de oi, dar şi de vaci sau cai. Domnul Pavel Popovici din localitatea Repedea a avut mereu animale şi nu-şi poate închipui viaţa altfel decât având grijă de animale şi de pământul lui.

Vasile Popovici: promotorul culturii huţule de o parte şi de alta a Tisei

Vasile Popovici este un adevărat ambasador al ucrainenilor huţuli din Maramureş şi nu numai. Activitatea lui de conservare și promovare a tradiţiilor ucrainenilor huțuli este bogată și susținută continuu prin promovarea valorilor etnografice, istorice şi turistice din comunităţile etnice de o parte şi de alta a Tisei. Toate evenimentele și efortul său sunt puse sub numele tradiției, patrimoniului cultural și, mai ales, sub semnul valorilor identitare.

Ivan Laver: “hegheduşul” şi cântecele vechi

Când începe să cânte, parcă toate poveştile copilăriei şi tinereţii lui prind viaţă. A învăţat să cânte la vioară de unul singur, din pasiune, iar, mai apoi, a devenit unul din “hegheduşii” din zonă. Ivan Laver este printre puţinii muzicanţi din Repedea, care ştiu vechile cântece tradiţionale şi pe care le-a transmis şi unuia dintre fiii săi.

Vaselena Benzar, cununa verde din Poieni şi meşteşuguri învăţate de nevoie

Înainte de o nuntă sau hramul unei bisericii, Vaselena Benzar este foarte ocupată. Coordonează cu o mână de fier mai mulţi membri din familia ei, inclusiv fiica, nora, nepoate şi strănepoate, ca să termine treaba la timp. Cununa verde este un simbol etnografic al ucrainenilor din Poieni, iar brebenocul şi tuia trebuie păstrate cu grijă, ca să producă efectul scontat. Totul trebuie să se desfăşoare chiar înainte de eveniment, ca verdele distinctiv să se păstreze şi frunzele folosite să nu se usuce. Iar toată această muncă la limită nu poate să se desfăşoare fără cântecele specifice.

Designerul vestimentar popular Iulika Lupşak şi ale sale creaţii cu motive tradiţionale

Este cunoscută în zonă pentru cămăşile – “huţulke” pe care le coase. Cu timpul şi-a diversificat produsele şi a ajuns un fel de designer vestimentar al zonei, creând şi alte haine cu motive tradiţionale: sacouri, rochii, fuste, veste sau cojoace. Doamna Iulika a contribuit la revigorarea acestui meşteşug. I-a învăţat pe mai mulţi din Valea Vişeului, Maramureş, care şi-au manifestat dorinţa de a învăţa să coasă astfel de modele.

Părintele Rahovan: îmbină socialul cu spiritualul, tradiţiile şi obiceiurile cu riturile bisericeşti

Munca preotului Rahovan se întinde dincolo de slujbele religioase cu ocazia sărbătorilor. Este foarte conştient de rolul important pe care biserica îl joacă în cadrul comunităţii. De aceea, face tot posibilul ca prin activitatea sa religioasă, culturală şi socială să ajute la păstrarea limbii, a obiceiurilor şi tradiţiilor, a riturilor. Prin activităţile sale îmbină spiritualul cu socialul, tradiţiile şi obiceiurile cu riturile bisericeşti.

“Scrisoarea” din ţinutul natal al poetului-ţapinar Havrelo Clempuş: primul poet al ucrainenilor huţuli din Maramureş

Havrelo Clempuş a fost un autodidact, a învățat să citească și să scrie din cărțile de rugăciune și din „Cobzarul” lui Taras Şevcenko. Satul şi ţinutul natal ocupă un loc important în inima şi opera sa. În anii ’50-’60, când literatura ucraineană din România era încă săracă şi fragedă, Havrelo Clempuş din satul maramureşean Valea Vişeului era cunoscut ca “poetul-ţapinar”, care scrie versuri – “kolomeike” despre lucrătorii forestieri, publicându-le în gazeta “Novei Vik” (astăzi „Vilne slovo”) din România. După moartea poetului în 1990, familia a încercat să păstreze memoria acestuia. Mai multe din obiectele sale personale, manuscrise, cărţi etc. se regăsesc acum în casa natală, pe care se găseşte şi o plăcuţă memorială, iar cei care doresc o pot şi vizita.

Colecţia de obiecte huţule a lui Nicolae Maricec

Oale, cratiţe, fierăstraie manuale, jug pentru boi, cârlige, linguri de lemn, farfurii, coşuri de pâine, ulcioare, opinci, fluiere, boluri de ceramică, butelcuţe pentru ţuică, roţi de la căruţă, cofe, polonice, coleşere, desage, traiste, fus de tors, găleţi de lemn, diverse obiecte specifice ţesutului – toate îşi găsesc loc, aşezate cu grjă în curtea domnului Nicolae Maricec. Se consideră un ucrainean huţul veritabil, urmaş al unor huţuli care lucrau pământul sau la pădure. Acum este rândul lui să ducă mai departe toată această moştenire în satul lui natal, Valea Vişeului, aflat chiar la graniţa României cu Ucraina.

Cea mai veche biserică de lemn ucraineană din România

Mica biserică de lemn cu hramul “Înălţarea Domnului” din Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş, România joacă un rol important pentru istoria locuitorilor din această zonă. A fost construită la scurt timp după venirea pe aceste meleaguri a unei populaţii de origine slavă, dintr-un ţinut cu credinţă creştină, Galiţia Polonă. Actualmente se aşteaptă terminarea restaurării acestui lăcaş de cult, care urmează să fie inclus în patrimoniul UNESCO.

Fenomenul textului huţul

În literatura regiunii Huţulşcina există un concept specific, precum “textul huţul”. Alexandra Salii ştie despre aceasta multe lucruri interesante. Ea este cercetătoare la Institutul “Ivan Franko” al Academiei Naţionale de Ştiinţă din Ucraina şi în anul 2017 şi-a făcut disertaţia cu tema “Textul huţul în literatura de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea”. Selecţiuni din texte huţule sunt citite de către artista Cristina Strenadiuc şi membrul trupei “Kazka”, Dumitru Mazureac.

Sunetele magice şi cotidiene ale Carpaţilor

Satul huţul este ţesut din zeci de sunete. Familiare, înţelese, foarte obişnuite. La care este puţin probabil să fiţi atenţi, dacă, de exemplu, vă grăbiţi spre autobuz, după câteva zile de drumeţii. Eventual, se aude un lătrat, dacă un câine mai leneş din ceva gospodărie decide să vadă pe cine a adus acolo soarta, în cursul măsurat al acelei vieţi. Este o istorie audio despre sunete, care trebuie ascultată în linişte deplină, ca să te cufunzi în atmosferă.

Bazarul de noapte din Kosiv

Despre bazarul din Kosiv au auzit mai toţi turiştii ce vin în Carpaţi. Piaţa are loc doar în zilele de sâmbătă de la 4 dimineaţa până pe la prânz. De aceea, ca să cumperi cele mai bune lucruri, trebuie să te trezeşti cu noaptea-n cap. Drumul spre bazar îl poţi găsi uşor, datorită fluxului de clienţi şi a maşinilor parcate în jur. Din aceste maşini ies locuitorii din Kosiv, frumos îmbrăcaţi, şi oaspeţii locului, care se grăbesc să treacă drumul pentru a-şi goli portofelele cât mai repede.

Meşterii Strenadiuc şi experimentele lor

Nicolae Strenadiuc este un maestru al şcolii moderne de sculptură artistică din Kosiv. Fiii lui, Bogdan şi Zahar, sunt şi ei implicaţi în prelucrarea lemnului. Familia Strenadiuc are o abordare neconvenţională a sculpturii tradiţionale huţule. Toate acestea datorită talentului, iubirii pentru munca lor şi a experimentelor.

Vasile Zelenciuk: poetul care iubeşte “r”-ul

Istoricul local Vasile Zelenciuk se autointitulează în glumă un exponat de muzeu. Lucrează ca cercetător principal la muzeul “Ivan Franko” din Krevorivna. Zelenciuk ştie pe toată lumea şi este, la rândul lui, foarte cunoscut de multă lume. După institut şi munca de la şcoală, timp de zece ani a fost primarul satului. Cu toate acestea, cel mai bine se simte în muzeu. Domnul Vasile este poet şi se pregăteşte de apariţia unei cărţi de poezii. De asemenea, are o carte cu Petro Medeanka din Transcarpatia şi cu Nazar Fedorak din Lviv.

Nunta huţulă: povestiri din Krevorivna

Tradiţiile nunţilor huţule sunt vii. Despre ele ne povesteşte Vaselena Zelenciuc, care se ocupă de gospodăria-muzeu, unde Paradjanov a filmat “Umbrele strămoşilor uitaţi”, precum şi etnograful Ivan Zelenciuc din Krevorivna. Ce anume beau, mănâncă, ce daruri se dau perechii de tineri şi de ce anume nunta este un eveniment trist pentru mireasă (prinţesă)?

Teatrul “Hnat Hotkevici”: peste o sută de ani de teatru

Teatrul huţul din localitatea Krasnoilea din raioul Verhovena este un teatru de actori amatori, care are o istorie de peste o sută de ani. A fost înfiinţat în anul 1910 de către Hnat Hotkevici. Astăzi, în cetrul localităţii Krasnoilea s-a păstrat o clădire nu prea mare de lemn, unde Hotkevici lucra. În anul 1987, cu ocazia a 110 ani de la înfiinţarea teatrului, în interiorul clădirii a fost deschis un muzeu. Clădirea în sine se compune din două camere. Într-una se află expoziţia, iar în alta se află sala şi scena.

Lumea lui Şekerek-Donekiv şi a “Bunicului Ivancik”

Despre activistul civic şi politic huţul, etnograful şi scriitorul Petro Şekerek-Donekiv povesteşte directoarea muzeului din Verhovena Nadiia Makivneciuc şi fiul acesteia. Cine a fost Şekerek-Donekiv, despre ce anume a scris el şi de ce “Bunicul Ivancic” al lui a fost necunoscut urmaşilor săi atât de mult timp?

Cele o mie şi unu instrumente ale folcloristului Mihai Temofiiv

Mihai Temofiiv este un folclorist, dirijor şi compozitor ucrainean. El trăieşte în Kolomea şi de-a lungul a 45 de ani a fabricat peste 800 de instrumente. Cântă la fluier, duduk, fluier dublu, ocarină, nai, flaut mic, tilincă. Şi aceasta e doar o listă scurtă. Maestrul a perfecţionat multe din aceste instrumente, astfel încât acum se poate interpreta la ele nu doar muzică tradiţională, ci şi muzică simfonică.

Taras Strenadiuc: cruci, icoane şi lichioruri

Taras Strenadiuc din Kosiv colecţionează şi restaurează cruci şi icoane vechi huţule. El se ocupă, ca profesie, cu sculptura artistică. Atelierul lui Taras este răspândit prin casa lui. Acasă la el, adică pe strada Hruşevski, are propriul muzeu de artă sacră. Într-o cameră mare, separată, pe pereţi sunt atârnate vechi exponate unicat.

Liuba-Paraschiva Strenadiuc şi a ei Zamahora

Liuba-Paraschiva Strenadiuk este scriitoare şi traducătoare din germană. S-a născut în raionul Verhovena, într-un sat de munte: Zamahora. Este autoare de proză huţulă veritabilă. A scris cărţile “La noi, la huţuli”, “Pentru dans”, “Ciobănaşii”, “Cum trăiesc la stână” şi “Dincolo de munţi. Jurnalul iubirii”. Astăzi trăieşte în Lviv, dar vine des în satul natal, unde locuiesc părinţii şi rudele.

Natalia Huzak: muzeul tatălui şi drumul spre muzică

Roman Kumlek, muzicianul-virtuoz huţul, a fost proprietarul unui muzeu privat al vieţii tradiţionale huţule, un muzeu etnografic şi al instrumentelor muzicale din Verhovena. După moartea lui, activitatea este dusă mai departe de către fiica Natalia Huzak, care povesteşte cu dragoste deosebită despre tatăl ei. În copilărie Natalia nu a vrut să cânte, însă a devenit un doctor minunat. Acum a ajuns să stăpânească şi zeci de instrumente muzicale.

Pături de lână în loc de matematică: meştera Natalia Kişciuk

Meştera Natalia Kişciuk se ocupă cu ţesutul artistic. De peste o sută de ani, femeile din familia ei torc lâna şi ţes pături de lână. Neamul Kişciuk trăieşte în Iavoriv – un fel de capitală a păturilor de lână. Aici, pe gardurile de-a lungul drumului, se pot vedea zeci de covoare şi pături colorare. Natalia nu-şi imaginează viaţa fără ţesut, deşi cândva aproape că şi-a legat viaţa de matematică.

Mihai Tafiiciuk: atelierul, instrumentele şi regulile de viaţă

Mihai Tafiiciuk trăieşte în satul Bucoveţ, raionul Verhovena. Casa lui galben-albastru o ştie multă lume: aici vin turişti, muzicanţi, căutători de instrumente muzicale tradiţionale. Meşterul a făcut sute de astfel de instrumente de-a lungul vieţii sale. El ştie să cânte la fiecare dintre aceste instrumente, deşi mâinile nu-l mai ascultă în ultima vreme. A învăţat de unul singur să confecţioneze instrumente; pur şi simplu se uita şi asculta, iar mai apoi le confecţiona singur. Lângă casă, Mihai Tafiiciuk are un mic atelier, cu tavan mai jos, ca să fie mai cald. Aici îşi petrece zilele muncind.

Căluţii comestibili ai Mariei Petriv

Maria Petriv locuieşte în satul Brusture şi de mai mulţi ani face căluţi din caş împreună cu fiica şi soţul ei. Cât lapte este necesar şi de ce anume huţulii pregătesc astfel tocmai căluţi? Cine îi cumpără şi cu ce ocazie? Pentru a înţelege cum căluţii din caş sunt văzuţi dincolo de regiunea Huţulşcina, am decis să realizăm un mic experiment. Am rugat câţiva oameni de diverse profesii să guste căluţii cu ochii închişi şi să ghicească ce mănâncă.

Din trupă fac parte doar huţuli

Muzica huţulă nu înseamnă doar instrumente muzicale tradiţionale: trâmbiţe, drâmbe sau ţambale.Trupa rock “Huţulii” este unică atât pentru regiunea “Huţulşcina”, cât şi pentru întreaga ţară. Prima apariţie a trupei a avut loc în sala de adunări a Şcolii Tehnice din Kosiv în noaptea de Anul Nou din anul 1969. Iar “Huţulii” cântă încă şi azi muzica lor specială.

Bogdan Petreciuc: colecţionarul tradiţiei

Bogdan Petreciuc este din localitatea Baben, raionul Kosiv din Carpaţi. Casa lui nu este doar un loc în care trăieşte familia lui. Aici se află muzeul lui privat şi atelierul lui. În casă se pot admira cămăşi, opinci, nojiţe, nădragi, zadii sau pălării specifice huţulilor. De asemenea, se găsesc lăzi şi fotografii rare. La Bogdan intră în casă turişti ca să probeze portul vechi şi să-şi facă poze. El însuşi colecţionează tot ce e vechi şi confecţionează cămăşi.

Vasile Carpiuc: poet şi editor de cărţi din Brusturiv

Vasile Carpiuc este un poet ucrainean din regiunea Huţulşcina, prozator şi editor de cărţi. S-a născut în satul de munte Brusturiv, raionul Verhovena. Astăzi Vasile Carpiuc locuieşte împreună cu familia lui în Kyiv. Vasile recunoaşte că munţii îi influenţează cel mai mult munca, indiferent unde locuieşte.

Про проект

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo. It is a long established

Parteneri

“Trăieşte (cu) Arta” is supported by the European Union under the House of Europe programme.