fbpx
Rulează videoul

Vasile Zelenciuk

Poet, etnograf, dialectolog, activist cultural
Trăieşte (cu) Arta
Trăieşte (cu) Arta
Vasile Zelenciuk: poetul care iubeşte "r"-ul
/

“Exponatul de muzeu” Vasile Zelenciuk

Lucrează printre cărți, manuscrise, scrisori, ceramică, prosoape brodate, cufere, cuverturi de pat și alte antichități. Dincolo de fereastră sunt munţii, un gard de lemn şi un drum asfaltat. Dar nu a fost aşa tot timpul. Până de curând, poetul Vasile Zelenciuk a fost primarul satului Krivorivna timp de zece ani. Acum este cercetător principal la Muzeul „Ivan Franko” din Krevorivna. Clădirea unde se află muzeul a fost frecventată pe vremuri de Mihai Drahomanov, Hnat Hotkevici, Vasile Stefaniuk, Mihail Koţiubenski, Lesea Ukrainka şi încă o persoană renumită. Prin urmare, probabil, chiar și pereții de aici încurajează creativitatea.

Vasile Zelenciuk este un adevărat om de munte şi huţul. Aici se află rădăcinile sale până la a opta sau chiar a noua generaţie: toţi strămoşii lui s-au născut aici. După studiile din Lviv, în ciuda tuturor perspectivelor în carieră şi în dragoste, Zelenciuk s-a întors în satul natal.

A început să scrie încă din anii studenţiei, deşi acum îi este jenă să vorbească despre asta. După zece ani însă de la terminarea studiilor, relația sa cu literatura a devenit mai serioasă.

Nu scriu mult. Când mi-am dat seama că am început să scriu mai bine? De profesie sunt filolog și pot analiza operele literare. Şi mă critic cel mai bine pe mine însumi

O mare parte din lucrările sale au fost scrise între ora două noaptea și patru dimineața. De multe ori nu s-a întâmplat fără o halbă de bere, deși acum unele lucruri, glumeşte Zelenciuk, apar şi fără băutură.

Oricât de grea ar fi fost munca primarului satului, poetul recunoaște că, în acea perioadă, în pauzele dintre birocrația de rutină și certurile cu autoritățile raionale, el a scris cel mai mult.

Din păcate pentru întreaga birocrație, am început să scriu mai mult. Desigur, te duci în vârf de munte, acolo este liniște, poate se vor naşte două poezii într-o singură zi. Şi apoi două luni poate nu mai scriu nimic.

Astfel de pauze, nu îl deranjează pe Zelenciuk. Toate la timpul lor.

Și în timp ce poeziile sunt la jumătatea drumului, poetul are şi alte lucruri de făcut, nu mai puțin importante. În anul 2019 a citit 21 de ore audiobook-ul „Bunicul Ivancik” al lui Petro Şekerek-Donek. Înregistrarea a fost făcută în studioul din munţi al fostului muzician al trupei „Koralli”, Vasile Iuskiv. Vasile Zelenciuk a fost fascinat de această operă încă de la sfârşitul anilor ’90, când a scris o lucrare despre ea la un curs. Iar acum este destul de sigur că „Bunicul Ivancik” dovedeşte că dialectul huţul este o limbă separată, deoarece nu orice huţul poate citi şi înţelege acea carte.

Poetul creează încet alfabetul huţul, deși se teme că oamenii munţilor uită treptat cuvintele lor speciale.

Domnul Vasile are împreună cu poeţii Petro Medeanka din Transcarpatia şi cu Nazar Fedorak din Lviv o carte comună, „Carpaţii în trei părţi”, în care fiecare dintre autori şi-a publicat lucrările în limba sa dialectală.

Cu Nazar Fedorak se ştie de mult timp, încă din vremea studiilor. Iar Petro Medeanka a ajuns cumva în Krevorivna la părintele Ivan Rebaruk. Zelenciuk şi cu Medeanka s-au aşezat sub un stejar bătrân şi au decis să creeze o carte comună.

De câțiva ani încoace, Vasile Zelenciuk lucrează la propria colecție de poezii, care va avea un nume strict cu un „r” tare: “Dealuri şi gospodării” (n.t. original „Gruni i grajda”). În limba literară ar înseamna vârfuri şi case. Poetul nu-şi imaginează viaţa fără ele. Și oricât de greu ar fi urcatul şi coborâtul Carpaților, îi iubește cu o dragoste tandră.

 

În munţi este bine. Trebuie să stai acolo măcar două-trei săptămâni şi atunci vei înţelege de ce. Aici te-ai născut, aici nu este zgomot. Şi nu e nimic bun în altceva. Aici este bine.

Autorul textului Natalia Patrikieva
Autorul fotografiilor Serghei Havreliuk

Distribuie această poveste prietenilor tăi

Про проект

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo. It is a long established

Parteneri

“Trăieşte (cu) Arta” is supported by the European Union under the House of Europe programme.