„Huţulii” sunt un fenomen important şi unic în muzica ucraineană. Este una din primele trupe rock ale ţării, cu maniera lor specifică, recognoscibilă încă de la primele acorduri.

Se pare că întreaga istorie a trupei „Huţulii” este împletită cu evenimente şi fapte paradoxale. Este o istorie a existenţei în ciuda: locului, timpului, circumstanţelor.

De fapt, timpul şi locul formării trupei mărturisesc unicitatea acesteia. A apărut la sfârşitul anilor ’60  şi a început să cânte hard rock, care abia câştiga popularitate în lume. Este ceva fenomenal, deoarece această trupă a apărut în perioada Uniunii Sovietice, când maşina totalitară a blocat staţiile radio din alte ţări, temându-se de influenţa străinilor şi de faptul că adevărul despre evenimentele din lume va ajunge şi la urechile populaţiei URSS. Și, în general, a distrus orice altceva care a depășit limitele adaptării și realismului social. Cu toate acestea, nu este mai puţin important de unde anume au provenit exact „Huţulii”. Nu doar în vestul Ucrainei, căruia serviciile speciale i-au acordat o atenţie deosebită din cauza „nesiguranţei” din regiune, ci şi în micul Kosiv de munte.

Cu toate acestea, în acest caz paradoxul este evident. După cum îi place profesorului Iaroslav Hreţak să reamintească: „Ce este mai interesant se naşte nu la centru, ci la periferie”. Şi, într-adevăr, în Kosiv, la acea vreme s-au potrivit condiţiile speciale, care au permis să apară un astfel de fenomen precum „Huţulii”. Datorită apropierii de România, locuitorii din apropierea frontierei au putut prinde radioul țării vecine, care, din anumite motive, nu a fost redus la tăcere. Probabil, sperând că limba de neînțeles va respinge dorința de a acorda atenţie şi a configura receptoarele pe undele radio româneşti. Acesta a fost calculul greșit al regimului, deoarece muzica este un limbaj internațional, iar persoanele cu auz fin au nevoie doar de câteva note pentru a simți nervul zilei, a prinde tendințele, a le înțelege artistic și a le transforma în propriul lor produs.

Şi un îndepărtat orăşel de munte a putut uneori să trăiască puţin după stilul său, deoarece atât funcţionarul de partid, cât şi serviciile speciale aveau şi ei viaţa lor. Deşi acest lucru nu însemna că totul mergea bine. Cu toate acestea, „Huţulii” au fost trimişi la festivalul „Cervona Ruta” de către comitetul raional al partidului.

Combinația în sine, stilul corporativ hrănit de „Huțuli”, s-a dovedit a fi nu mai puțin paradoxal și neașteptat. Poate fi descris ca hard-and-heavy-folk-rock huţul,  unde părți complexe serioase sunt amestecate cu versuri dialectale locale și uneori ironice.

Cu toate acestea, adevărul stă în toate aceste combinaţii şi contradicţii, deoarece „Huţulii” sunt adevărul vieţii. De atunci şi de acum. O viaţă reală într-un mic loc, unde pe lângă beneficii, te confrunţi şi cu problemele obişnuite: lipsa de personal, resurse limitate, neînţelegeri.

La fel şi să faci muzică într-un oraş mic sau să vrei să te dezvolţi, aşa cum doreşti, se aseamănă cu un joc de fotbal al unei echipe naţionale dintr-o ţară mică: nu poţi trăi din aceasta, trebuie să ai şi venit suplimentar. Aşa că, era necesar să se ocupe şi cu altceva, pentru a-şi câştiga existenţa. Astfel, cineva s-a dus la munci, altcineva a trebuit să tragă sfoara jocurilor la nunţi şi înmormântări, să predea, să conducă ansambluri sau să facă afaceri, iar în timpul liber să „croiască” ceea ce îi era drag inimii. Aşadar, viaţa a schimbat modul de a trăi al membrilor săi, care au încetat să mai trăiască în jurul trupei, care nu se mai simt obligaţi să păstreze gaşca şi s-au răspândit în alte oraşe şi sate, adunându-se cu greu la repetiţii.

Cu toate acestea, stilul special și dorința de a urma calea conturată de la început au jucat un rol dublu în istoria „Huţulilor”. Pe de o parte, i-a făcut cunoscuţi, pe de altă parte i-a împins spre un non-format. Adică, stilul şi maniera „Huţulilor” s-au dovedit a fi o ascunzătoare, Huţulia Interioară hard-rock, în care au putut să se ascundă de atenţia serviciilor speciale. Cu toate acestea, o astfel de ascunzătoare are întotdeauna şi un dublu fund, deoarece s-a dovedit a fi şi o ascunzătoare față de binemeritata atenție a cunoscătorilor.

Însă această ascunzătoare şi lipsa de popularitate nu înseamnă uitare. Dimpotrivă, cunoaşterea „Huţulilor” este ca un cod secret. O cale spre altă lume pentru cei care îşi amintesc. Prin urmare, ei sunt nu fără format, ci speciali, nu nepopulari, ci cunoscuţi iniţiaţilor. De aceea, a asculta „Huţulii” este, de asemenea, şi o oportunitate de a vă cufunda într-o altă lume, într-o lume distractivă suprarealistă a hard-and-heavy-folk-rock-ului, în propria Huţulie Interioară, care continuă să existe nu în ciuda circumstanțelor și dorințelor oamenilor invidioși, ci de dragul celor care își amintesc și iubesc.