Natalia Chişciuc: meşteră a ţesutului huţul de demult
Acolo, pe deal
Este locul copilăriei. Acolo, pe deal. Mereu vei reveni acolo şi te vei întoarce o altă persoană. Chiar dacă vii pur şi simplu, este de ajuns doar să mergi-mergi şi eşti deja fericit.
Natalia mijeşte ochii. Ca şi cum marginea ochiului ar încerca să ajungă la adâncurile dealurilor din Carpaţi, să-şi aducă aminte întregul peisaj al locurilor natale. Pe cap are un batic înflorat, ale cărui colţuri albe cad uşor pe umeri.
Părul este ascuns, doar o mică şuviţă închisă la culoare fiind vizibilă prin baticul lung. Ochii verzi radiază lumină. Este îmbrăcată în portul tradiţional huţul. Talia este prinsă cu o fotă şi un brâu roşu. În picioare are opinci din piele maro. Îşi ţine mâinile pe genunchi, frecându-şi-le una de alta din când în când. Gesticulează.
Câteodată vin aici şi mă gândesc: ce bine ar fi să pot să aduc războiul de țesut pe deal. Aş rămâne acolo.
Meşteşugul şi înţelepciunea strămoşilor
Natalia Chişciuc este una dintre cele mai cunoscute meştere ale ţesutului artistic huţul, care locuieşte în Iavoriv, ce se află în raionul Verhovena. Ţesutul păturilor de lână huţule sau al portului autentic este munca în care femeia se regăseşte pe sine, vede sensul unic al culturii oamenilor munţilor, simte o legătură puternică cu strămoşii. Şi cu propriul trecut.
Meşteşugul tradiţional huţul datează din cele mai vechi timpuri. Chiar huţulii înşişi zic că deja au ţesut atunci când strămoşii lor au apărut în Carpaţi, prin urmare, data exactă a originii ţesutului este aproape imposibil de stabilit. Putem doar presupune că vechile cunoştinţe ale acestei meserii sunt legate cu oieritul din Carpaţi. În zilele noastre, ţesutul păturilor de lână sau oieritul reprezintă un element integrant al codului cultural al ucrainenilor.
În familia Nataliei Chişciuc mereu s-a ţesut şi s-a tors: bunica şi mama s-au ocupat cu confecţionarea păturilor de lână huţule toată viaţa lor, de aceea şi ea continuă azi tradiţia familiei. Totuşi, după cum spune Natalia, a fost o perioadă când mama îşi dorea un trai diferit pentru fiica ei: să stăpânească ştiinţele exacte: fizica şi matematica. Fata chiar a mers la facultate, unde a studiat timp de trei ani. Ulterior s-a căsătorit şi, în cele din urmă, şi-a dat seama că vrea să se ocupe cu ţesutul păturilor de lână. Oraşul, viaţa urbană au îndepărtat-o uşor pe Natalia de la ocupaţia ei preferată. Însă mai târziu profunzimea spaţiului carpatic a însemnat o nouă sursă de inspiraţie pentru munca ei viitoare.
Pentru huţuli cuvântul „pătură de lână” înseamnă tot ceea ce este legat de somn. Să te întinzi, să dormi, să tragi un pui de somn, să te odihneşti, să te culci. Natalia povesteşte că încă de la început confecţiona doar pături de lână în tehnica autentică, aşa cum a învăţat-o bunica. Pe parcurs, a decis să experimenteze mai multe, a îndrăznit că creeze şi îmbrăcăminte pentru femei şi bărbaţi, folosind tehnicile tradiţionale. Recunoaşte că înspre aceasta a fost împinsă de soţul ei, Iaroslav. El însuşi îşi ajută soţia cu ţesutul, ca afacere a familiei. Colecţia Nataliei şi a lui Iaroslav este o colecţie diversă, nu numai cu pături de lână huţule, ci, mai ales, „hune”, paltoane, bluze cu tăieturi, forme şi stiluri unice şi originale. „Huna” este aşa-numitul cojoc huţul, ca o manta.
Pene de pasăre sălbatică
Am găsit odată în pădure pene de pasăre sălbatică. Ştiţi, erau colorate, în patru nuanțe: albastru, deschis, întunecat și negru. Și astfel am transferat acele culori pe jacheta la care lucram atunci.
Natura și toate viețuitoarele din jur reprezintă elemente principale pentru meșteșugul țesutului din familia Chișciuc. Creează o amprentă a lumii magice a huțulilor, surprinzând detaliile ținuturilor carpatine. Absorb originile celor mai profunde semnificații și esența acestei regiuni. Reprezentarea plantelor și a animalelor, a temelor mitice și sacrale ne pot spune într-un fel despre viața puțin cunoscută, adesea misterioasă, a huțulilor ucraineni.
Natalia spune că își atrage cea mai puternică forță pentru munca ei de la spațiu, soare, vânt, munți. Când vorbește despre toate tehnicile ei artistice de țesut, mușchii feței ei se încordează și formează un zâmbet. Din când în când, femeia condimentează cuvintele cu râsete discrete. În spatele ei se ascund peisaje luxuriante de munte, tapiserii și pături de lână țesute, create de mâinile meșterei din Iavoriv. Aici este și râul. Și pădurile. Și stânele, care te conduc parcă până la cer.
Războiul de țesut, cântece și soare
În copilărie trăiam în munți. Eram mai sus. Și acum suntem parcă într-o groapă. Dimineața trebuie să te uiți după soare
ste soare? Este! Înseamnă că totul va fi bine.
Parcă cheamă soarele la ea. În casă. Natalia ridică ochii sus. Parcurge firul amintirilor și apoi se așază la războiul de țesut. Ține firul cu mare grijă, astfel încât să nu se rupă. Sub picioare se învârte roata. Femeia parcă își imaginează propriile ornamente, se oprește. Începe să toarcă. Sunetul războiului de țesut este în armonie cu bătaia piciorului femeii.
Melodia este completată de cântecul liniștit al unei fete. Este fiica Iulia, al cărei cântec abia se distinge. Cântecele din timpul țesutului sunt speciale și importante. Sunt ca o meditație specifică fără de care este imposibil să te adaptezi ritmului potrivit.
Acum cântă amândouă. Muzica este liniștită, elegiacă. Ca un râu ce șerpuiește și scoate un zgomot undeva la umbra Carpaților din apropiere.
