Păstrătoarea vechiului meşteşug huţul
A picta un ou pascal înseamnă a găsi pace cu lumea
ira se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora opt. Îşi începe ziua cu rugăciunea. Mulțumește lui Dumnezeu pentru ziua trecută, cere forță și energie pentru zilele care urmează. Pregătește micul dejun, merge prin casă, apoi începe să picteze ouă pascale. Și asta face până seara târziu. Încondeierea ouălor este o muncă fără de care femeia nu-şi poate imagina viaţa ei. Pentru munca la fiecare ou încondeiat se pregăteşte mai întâi în interior. Spune că, pentru ca un ou încondeiat să aibă succes, este necesar să-l începem cu gânduri pure și bune. Să simţi armonia interioară cu sine şi cu lumea, altfel nu vei avea succes, iar pictarea oului nu va ajunge la încheierea sa logică. Oul se va sparge, vopseaua se va vărsa și nu va ieși nimic. Încă din cele mai vechi timpuri, pictura ouălor pascale a fost una dintre cele mai importante arte din cultura huţulă. Istoria acestui meșteșug datează din timpurile precreștine, astfel încât simbolismul creștin în ornamentele ouălor pictate poate fi adesea urmărit până în prezent. La început, doar femeile se ocupau cu pictatul ouălor de Paşte, dar în timp, această tradiţie a trecut şi la bărbaţi. Vira Bores este una dintre puţinele meştere din Kosiv care încondeiază ouă, care continuă să promoveze arta veche a oamenilor din munţi. Deși, după cum spune ea, nu s-a ocupat dintr-o dată de aceasta. De profesie este țesătoare, așa că cea mai mare parte a vieții sale instrumentul ei creativ a fost firul și țesutul. Iubirea ei pentru pictarea ouălor de Paște și cu modele din cultura Cucuteni-Tripolia i-a fost insuflată de soțul ei, Serghei Boris.
Cândva a venit la noi în vizită mătuşa lui Serghei al meu. Avea cu ea toate instrumentele pentru a picta ouă și ne-a arătat cum se face. La început a fost Serghei mai interesat, apoi am fost şi eu.
Talismanul huţulilor
La popoarele antice, oul servea ca semn verbal, al vorbirii. A fost folosit pentru a transmite anumite simboluri, coduri, desemnări specifice. Pe el oamenii îşi pictau de obicei dorințele lor interioare, gândurile şi chiar şi rugăciunile, gravându-le în diferite ornamente colorate pe ouă încondeiate. Îşi investeau astfel energia spirituală, înțelepciunea, dragostea. Oul a fost și rămâne prototipul pământului și al tuturor viețuitoarelor. În timp, motivele pentru pictarea ouălor de Paște s-au schimbat încet, dar sensul a rămas același. Astăzi, încondeierea oului este cel mai puternic asociată cu Învierea lui Hristos, iar pictatul acestuia se face înaintea Paştelui. Însă în zona Kosiv acest simbol este încă un talisman pentru poporul huţul. Pentru meştera Vira Bores pictarea ouălor de Paște este în primul rând o nevoie spirituală – cum ar fi pâinea, rugăciunea, apa. Ea pictează pe ouă de găină, ştruț și gâscă. Este nevoie de o zi întreagă pentru a picta un ou, dar femeia nu-și economisește deloc timpul, pentru că înțelege că face lucruri pentru generațiile următoare. Spune că nu știe niciodată care va fi rezultatul final al fiecărui ou încodeiat. Pentru ea acesta este mereu un moment captivant şi punctul culminant.
Spiritul vremii
Iese în curtea casei sale. Într-o mână ţine trei ouă încondeiate. În alta – două. Mai este puțină zăpadă afară, dar de pe acoperiș curge apa cu o presiune puternică. Curge din jgheab cu toată puterea. Sunetul completează cântatul păsărilor care au ajuns deja acasă. Pentru că pe calendar este o primăvară timpurie. Vira ridică mâna spre cer. În palmă ţine un ou încondeiat. Închide un ochi. Se uită atent cât de clar este aplicat ornamentul pe ou. La lumina zilei se pot observa toate subtilităţile muncii depuse. Acum ia altul şi face acelaşi lucru. Apoi încă unul. Şi aşa face cu fiecare ou în parte. Deasupra cămășii brodate femeia poartă un pieptar călduros. Are părul blond şi creţ. Ici-colo se văd fire argintii. Are ochii albaştri. În spatele ei se află cufere din lemn, tot felul de scânduri, paleți vechi. Obloanele albe, sculptate în partea de jos cu o semilună, aproape se îmbină cu zăpada. Parcă ar fi fost umplute până la jumătatea casei.
Se întâmpla ca soțul meu să înceapă să lucreze cu oul și eu trebuia să termin cumva. Dar, în timp, am devenit neinteresată de această metodă. Am înţeles că nu era oul meu încondeiat. De aceea, am vrut să învăț cum să fac eu ouă încondeiate chiar de la început.
La început, Vira a desenat ornamente din cărți poștale vechi pe care le-a văzut în reviste și ziare. Ea spune că soțul ei a criticat-o pentru acest lucru, deoarece cică ar fi făcut plagiat. Repeta ceea ce s-a făcut deja. Însă femeia vede un alt sens în toate acestea: a desena ornamente din cărți poștale vechi înseamnă a da o viață nouă, diferită, desenelor create cu mult timp în urmă. Lua o linie și apoi inventa ceva al ei, complet diferit de orice altceva. Acest lucru îi dădea meșterei impulsul propriei imaginații. Deoarece orice tipar se bazează cumva pe ceva văzut anterior și, prin urmare, poartă tradițiile străvechi ale strămoșilor. La fel ca ouăle încondeiate ale Virei. Astăzi, Vira Bores are mulți elevi tineri, dornici să învețe tehnica veche a încondeierii ouălor.
Către Dumnezeu Însuşi
Când vin copiii la mine, primul lucru pe care îi învăț este să se concentreze și să înțeleagă de ce o fac. Să-şi găsească echilibrul interior. Deoarece încondeiatul ouălor este o formă de artă foarte energică.
Povestește că de fiecare dată când începe să lucreze, se roagă și îi cere Lui Dumnezeu răbdare, inspirație și rezistență, astfel încât oul încondeiat să fie unic și umplut. Acum Vira se duce în locul ei liniștit şi se așază pe canapeaua ei albastră. Pe masă are câteva coșuri cu ouă încondeiate, deja vopsite, vopsele și alte instrumente la îndemână. Ia în mână chişiţa („pişiţa”) şi începe să deseneze cu acurateţe tiparele care acoperă încet întregul ou cu arabescuri diverse. Face asta foarte lent, concentrat, cu blândețe. Ca şi cum ar scrie o scrisoare către Dumnezeu Însuşi.
Autoarea textului Eva Paiiska
